Noutati

  1. Sudura prelatelor si membranelor PVC cu suflanta manuala de aer cald - feonuri si suflante profesionale2018-11-19
    Sudura prelatelor si membranelor PVC cu suflanta manuala de aer cald - feonuri si suflante profesionale
  2. 2018-10-29
    Publicitate outdoor - masini de sudura bannere cu pana calda MILLER WELDMASTER
  3. 2018-08-29
    Sudura geomembrane PE-HD / membrane HDPE

Furnizori

Sudura geomembrane PE-HD / membrane HDPE

2018-08-29
Sudura geomembrane PE-HD / membrane HDPE

Ce sunt geomembranele?

Geomembranele sunt realizate din polietilenă de înaltă densitate (HDPE), cu densitate min. 0,94 g/cm³, cu 2-3% continut de dispersie de carbon, fiind utilizate ca bariere flexibile pentru fluide (lichide si gaze). Geomembranele sunt rezistente la substanțe chimice si utilizate ca bariera impotriva radacinilor. Geomembranele HDPE pot fi fabricate cu ambele fete lisa, cu ambele fate texturate sau cu o fata lisa si cealalta texturata.

Care sunt aplicatiile pentru geomembrane?

  1. constructii de tuneluri si alte structuri ingropate sau fundatii,
  2. drumuri si poduri
  3. depozite de deseuri si statii de sortare deseuri
  4. lucrari hidrotehnice, statii de epurare a apelor, diverse lucrari de apa-canal,
  5. rezervoare si bazine, constructii civile si industriale.

Cum se instaleaza (termosudeaza) membranele PE-HD?

Prin sudura la cald prin fuziune termică (contact termic) cu ajutorul masinii de sudura cu pana calda sau prin extrudare, cu extrudere manuale de sudura cu adaos de material. Materialul de adaos pentru extrudare va fi de acelaşi tip cu cel din care este realizata geomembrana (HDPE), cordon sau electrod din polietilena.


Sudura prin contact termic cu masina de sudura cu pana cald, sudura simplă, fără canalul de testare NU este recomandata. Toate sudurile în formă de “T” trebuie intarite cu un cordon de sudură extrudat de cel puţin 50 mm lungime, realizat cu extruder manual. Se recomanda suprapunerea benzilor de geomembrana HDPE pe o portiune de minim 10 cm. Punctele de acoperire cvadrupla (puncte cu patru straturi de geomembrana) sunt interzise. Inainte de realizarea termosudurii, aparatele - extruderul manual de sudura plastic si masina automata de sudura cu pana calda, vor fi reglate (temperatura de lucru, presiunea rulourilor, viteza, timpii de lucru) de catre sudori in functie de grosimea membranei HDPE, de conditiile climatice si de alte aspecte specifice fiecarui proiect (suprafata suport, curbe etc). De obicei, temperatura de lucru este 280°C - 430°C, iar viteza de lucru 0,5m/s - 5m/s. Dupa reglarea parametrilor de lucru, pentru confirmarea acestora, specialistul termosudor va realiza testele de imbinare. Aceste teste se realizeaza zilnic, inainte de inceperea sudurii propriu-zise si verifica daca sudura este conforma (rezistenta imbinarii). Testele de imbinare constau in sudarea a doua benzi de geomembrana HDPE pe o lungime de circa 1,5m, prelevarea de 3-5 esantioane de 15-20 cm si cu ajutorul unui dispozitiv de tractiune se verifica rezistenta sudurii. Testul se considera trecut daca ruptura nu este la lipitura. In cazul in care lipitura se desprinde, aparatul se regleaza din nou si testele se repeta.

Pentru verificarea conformitatii sudurii geomembranei HDPE se pot realiza si alte teste, dar de catre un laborator autorizat pentru astfel de determinari. Acestea pot fi non-distructive, (testul de scânteie, testul cutiei cu vacuum, clopot de vid) sau distructive, realizate in laborator (testele de rezistenţă la forfecare şi rezistenta la exfoliere).